Nu stiu cum sa va explic ce simt.E un ramas bun din acela pe un peron,cu vocea incarcata de emotie,cu mainile transpirate, lacrimi ce se preling pe obrajii fierbinti uitandu`ma lung in ochii celuilalt de parca as fi vrut sa ma scufund in ei .Incerc sa profit din plin de aceste clipe,sa imi ramana intiparita in minte pentru mult timp imaginea persoanei iubite.Cu greu ma smulg din bratele lui si fug spre vagon caci trenul nu stie cat de grele sunt aceste clipe si nu asteapta.Trenul porneste,si il vad pe geam cum ma cauta cu privirea aproape in fiecare compartiment,cerseam o ultima imbratisare a privirilor.Multe sentimente si ganduri imi fug prin minte,si plang ca un copil mic ce il desprinzi de mama,dar parca mai tare ma doare pe mine.Fiecare loc din compartiment era ocupat.Toate acele figuri imi pareau hidoase,si in fiecare gaseam cate un tip uman:o taranca care mirosea a branza si alte cele,o tocilara ,un antrenor de baschet libidinos,2 tate de vreo 75 de ani in fusta scurta.Aveam capul in palme si plangeam,chiar daca nu ii vedeam simteam cum fiecare privire era atintita spre mine,si simpla lor prezenta imi apasa constiinta.As fi vrut sa`mi las trupul acolo si sa calatoresc cu sufletul sa nu mai simt ochii aceia insistenti apasandu`mi trupul.Macar e liniste,fara sa imi dau seama am atipit.
